De ce aţi uitat să vă ţineţi de mână?

În fiecare zi, mergeau la cumpărături amândoi, ţinându-se de mână. Erau bătrâni, bătrâni, nu ştiu câţi ani aveau, dar erau bătrâni tare. Şi totuşi, se ţineau de mână ca 2 îndrăgostiţi, deşi erau gârboviţi de ani, de greutăţi. Se vedea că se iubesc după cum îşi ţineau degetele întrepătrunse, după felul cum îşi vorbeau, cum se protejau unul pe celălalt.

După un timp, nu i-am mai văzut împreună. Trecea doar ea, mergând la cumpărături atât de repede pe cât putea, grăbindu-se acasă, la el. El se îmbolnăvise iar ea încerca să aibă grijă de el.

Şi totuşi el a murit, relativ repede.

Nu am mai văzut-o niciodată mergând la cumpărături. O vedeam din când în când, în curtea lor mică, stând pe un scăunel mic cu 3 picioare şi privind în gol.

Iar după o vreme, nu am mai văzut-o. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu ea. Poate s-a grăbit să meargă după iubitul ei, să îşi continue plimbarea lor de îndrăgostiţi.

De ce mi-am adus aminte de asta.

Văd pe stradă cupluri de oameni căsătoriţi. În mijloacele de transport în comun, în metrou. Oamenii au uitat să se ţină de mâini. Au uitat cât de intensă este senzaţia de a-i ţine în palme mâna omului pe care îl iubeşti.

Citesc pe bloguri panseuri de bloggeri şi bloggeriţe nemulţumiti. Nemulţumiti de bani, de casă, de sex, de viaţă. Uitând un singur lucru. Că viaţa ta e completă doar împreună cu omul de lângă tine. Că a-i ţine palmele în palmele tale a fost primul lucru după care ai tânjit atunci când l-ai cunoscut.

Se poate întâmpla orice, oricând. Unul din voi poate să plece brusc din viaţă. Şi atunci, cui vă veţi mai plânge? De cine vă veţi mai plânge?

Sau doar veţi plânge.

www.arhiblog.ro

Esti inteligent?

DACA REUSESTI SA CITESTI PRIMELE CUVINTE, CREIERUL VA DESCIFRA CELELALTE.




0D474 1N7R-0 21 D3 V4R4, 574734M P3 PL4J4 0853RV4ND D0U4 F373 70P41ND 1N N151P, 151 D4D34U 53R105 1N73R35UL C0N57RU1ND UN C4573L D3 N151P CU 7URNUR1, P454J3 53CR373 51 P0DUR1. C4ND 3R4U P3 PUNC7UL D3-4 73RM1N4, 4 V3N17 UN V4L, D157RU64ND 707UL, R3DUC4ND C4573LUL L4 0 6R4M4D4 D3 N151P 51 5PUM4…. M-4M 64ND17 C4 DUP4 4747 3F0R7, F373L3 V0R 1NC3P3 54 PL4N64, D4R 1N L0C D3 4574, 4L3R64U P3 PL4J4 R424ND 51 JUC4NDU-53, 51 4U 1NC3PU7 54 C0N57RU145C4 UN 4L7 C4573L; M1-4M D47 534M4 C4 4M 1NV4747 0 M4R3 L3C713: D3D1C4M MUL7 71MP D1N V1474 N0457R4 C0N57RU1ND C3V4, D4R C4ND M41 74R21U UN V4L V1N3 51 D157RU63 707, C3 R4M4N3 3 D04R PR1373N14, 6R1J4 51 M41N1L3 4C3L0R4 C3 5UN7 C4P481L1 54 N3 F4C4 54 5UR4D3M.



Daca îl Citesti Si-l Intelegi, Esti Inteligent(ã) Si Ai Emisfera Stânga Dezvoltata.

E clar, dar mai avem timp?

In prima zi de facultate, profesorul ni s-a prezentat si ne-a dat drept sarcina sa facem cunostinta cu cineva necunoscut. M-am ridicat sa ma uit in jur si atunci o mana fragila imi atinse umarul.

Cand m-am intors, am vazut o batranica marunta, cu chipul brazdat de riduri, care ma privea cu un zambet ce ii lumina intreaga fiinta.

Spuse: - Buna, frumosule. Ma numesc Rose. Am 86 de ani. Pot sa te imbratisez?

Am izbucnit in ras si, dupa acceptul meu, ma stranse in brate cu putere.

- Ce cauti la universitate la varsta asta frageda si inocenta? am intrebat.

- Vreau sa gasesc un barbat bogat, sa ma casatoresc, sa ma stabilesc la casa mea, sa fac niste copii, raspunse ea zambind.

- Hai sa lasam gluma, am reluat.

Eram foarte curios sa aflu ce o motivase sa abordeze acest gen de provocare la varsta ei.

- Dintotdeauna mi-am dorit sa merg la universitate si acuma mi se indeplineste visul, imi spuse.

Dupa curs ne-am dus la bufetul studentesc si am baut un milkshake de ciocolata.

Ne-am imprietenit pe loc.

Timp de trei luni, zilnic, dupa ore, plecam impreuna si stateam de vorba necontenit. Eram de-a dreptul fascinat sa ii ascult acestei "masinarii a

timpului " confesiunile atat de bogate in intelepciune si experienta.

De-a lungul anului, Rose a devenit " mascota " campusului si se imprietenea cu usurinta cu toata lumea, oriunde s-ar fi dus. Ii placea sa se puna la patru ace si sa se lafaie in atentia pe care i-o acorda toata lumea in jur. Si se bucura de fiecare clipa.

La sfarsitul semestrului am invitat-o pe Rose sa tina un discurs la banchetul fotbalistilor. Imi vor ramane mereu in minte invataturile ei.

A fost prezentata si a pornit spre tribuna. Cand a inceput discursul ei pregatit de acasa, scapa trei dintre cele cinci cartonase pe care isi notase ce voia sa spuna. Deranjata si stanjenita, se apleca spre microfon si spuse pur si simplu:

- Imi pare rau ca sunt atat de neindemantica. Am renuntat la bere in favoarea whiskey-ului si marca asta, Lent, ma baga in mormant. N-am sa reusesc sa mai pun in ordine cartonasele astea, asa ca am sa va spun ceea ce stiu.

Noi am ras si ea tusi ca sa-si dreaga glasul. Continua:

- Nu incetam sa ne jucam pentru ca imbatranim. Imbatranim pentru ca incetam sa ne jucam.

Exista numai patru secrete pentru a te mentine tanar, a fi fericit si a deveni un om de succes.

Trebuie sa razi si sa gusti umorul fiecarei zile. Trebuie sa ai un vis. Atunci cand ramai fara vise, mori.

Suntem inconjurati de oameni morti si nici nu ne dam seama.

E o mare diferenta intre a imbatrani si a evolua. Daca ai 19 ani si stai in pat inert timp de un an, fara sa faci un lucru productiv, vei implini 20 de ani.

Daca am 87 de ani si zac in pat timp de un an fara sa fac nimic voi implini 88.

Toata lumea imbatraneste. Nu e nevoie de talent sau pricepere.

Ideea e sa evoluezi, identificand mereu oportunitatile care se ascund in inima schimbarii.

Nu regreta nimic. Cei care sunt deja batrani nu regreta ceea ce au facut, ci mai degraba ceea ce nu au facut.

Numai cei care au regrete se tem de moarte. Si-a incheiat discursul cantand cu avant " Trandafirul ".

Ne-a incurajat sa ii studiem versurile si sa le punem in practica in viata cotidiana.

Rose si-a luat diploma pe care o dorise atatia ani.

La o saptamana dupa absolvire, Rose s-a stins pe tacute in somn.

Peste 2000 de studenti au fost alaturi de cea care le-a demonstrat ca: nu e niciodata prea tarziu sa fii ceea ce vrei sa fii.



SI NU UITATI:

NU POTI ALEGE SA IMBATRANESTI SAU NU; DAR POTI ALEGE SA EVOLUEZI!

-text preluat de pe facebook-

A doua şansă

După ce a trăit o viaţă plină de egoism, în care nu s-a gândit decât la el, nepăsându-i de cei din jur, un om a ajuns în iad. Cât de mult s-a căit atunci pentru tot ce făcuse! Dar era prea târziu. Chinuindu-se zi şi noapte în flăcările iadului, se ruga încontinuu:

- Iartă-mă Doamne, am greşit, dar acum m-am lecuit. Nu mai sunt egoist deloc, ajută-mă Doamne că m-am schimbat şi nu mai am pic de răutate în mine!

În timp ce se ruga el, a apărut deodată un înger, care i-a spus:

- Bucură-te omule! Dumnezeu ţi-a ascultat rugăciunea şi vrea să-ţi dea o şansă să vii în rai, dar oare te-ai schimbat cu adevărat?

- Sigur că da, zise omul cu nerăbdare, sigur că m-am schimbat!

- Bine! a mai spus îngerul. Vezi firul care coboară acum spre tine? Dacă te vei urca pe el, vei ajunge în rai şi vei scăpa de chinurile de aici.

Nespus de bucuros, omul a început să se caţăre pe firul ce atârna deasupra iadului, numai că, pe măsură ce se urca, a băgat de seamă că firul se subţia din ce în ce mai tare. Când s-a uitat dedesubt, să nu-şi creadă ochilor! Mulţi păcătoşi se atârnaseră de firul său, încercând cu disperare să scape din flăcările iadului.

- Ce faceţi?! strigă omul speriat. Daţi-vă imediat jos, o să se rupă firul şi o să cad iarăşi. Daţi-vă jos, n-auziţi?! ţipă omul cu disperare şi începu să-i lovească cu picioarele. În clipa aceea, firul s-a rupt şi au căzut cu toţii.

- Of, îngerule, uite ce mi-au făcut ceilalţi! Spune-i lui Dumnezeu să-mi trimită alt fir, ca să scap odată de aici!

- Nu se poate! i-a răspuns îngerul.

- Cum aşa? Doar n-am nici o vină, firul s-a rupt din cauza lor!

- Ba nu, firul s-a rupt din cauza ta şi a invidiei tale. Firul acela era firul credinţei şi ar fi putut ţine şi tot iadul dacă ai fi avut încredere în cuvântul lui Dumnezeu şi dacă nu te-ai fi gândit doar la tine. Ai spus că te-ai lecuit de egoism şi că acum îţi pasă de aproapele tău, dar nu este adevărat. Fiind la fel de păcătos şi rău, firul nu te-a ţinut; de aceea s-a rupt.

În viaţă nu va reuşi cel rău, cel zgârcit şi interesat doar de propria persoană. Poate că va strânge averi, dar în sufletul său cu ce se va alege? Dar cel ce îi ajută mereu şi cu dragoste pe ceilalţi, acela strânge în inimă comori cereşti, devenind om cu adevărat, căci om este doar cel ce trăieşte pentru oameni.

†

Nu fi iubitor de sine şi vei fi iubitor de Dumnezeu!

Nu căuta plăcerea în tine şi o vei găsi în ceilalţi!

(Sfântul Maxim Mărturisitorul)

Un student ateu la Muntele Athos

„Prefer pe cineva educat. Mi-e frică de sfinți“  - doxologia.ro

Cu câțiva ani în urmă am fost abordat de un student. Foarte șovăielnic dar cu o dorință intensă de a găsi răspunsuri, vrând să creadă însă nu putea. De mulți ani încerca și căuta răspunsuri, însă fără rost.

A vorbit cu profesori și cu oameni instruiți, dar setea sa pentru ceva concret a rămas nepotolită. A auzit de mine și s-a decis să-mi împărtășească nevoia sa existențială. Mi-a cerut dovezi științifice care să dovedească existența lui Dumnezeu.

„Știi integrale sau ecuații diferențiale?“, l-am întrebat.

„Din păcate nu“, a răspuns el. „Sunt un filozof“.

„Păcat! Pentru că știam o astfel de dovadă“, i-am spus eu, desigur glumind. S-a simțit stingherit și a tăcut pentru câteva clipe.

„Uite - i-am spus - îmi pare rău că te-am făcut să te simți incomod. Însă Dumnezeu nu este o ecuație sau o demonstrație matematică. Dacă era așa, toți cei educați ar fi crezut în El. Trebuie să știi că sunt și alte căi de a-L cunoaște pe Dumnezeu. Ai fost vreodată în Muntele Athos? Sau ai întâlnit vreun ascet până acum?“

„Nu, părinte, mă gândesc să merg, am auzit atât de multe. Dacă îmi spuneți, plec și mâine într-acolo. Cunoașteți pe cineva învățat la care să merg și să-l întâlnesc?“

„Ce preferi? Pe cineva educat care să te amețească și mai mult sau un sfânt care să te trezească?“, l-am întrebat.

„Prefer pe cineva educat. Mi-e frică de sfinți“, mi-a răspuns el.

„Credința este ceva ce ține de inimă. De ce să nu încerci cu un sfânt. Cum te numești?“ Am întrebat.

„Gabriel“, a răspuns. L-am trimis la un ascet. I-am descris calea și i-am dat instrucțiunile necesare. Chiar i-am și schițat o hartă.

„Vei merge - i-am spus - și-l vei ruga același lucru. Sunt ateu, îi vei spune, dar vreau să cred. Vreau o dovadă a existenței lui Dumnezeu“.

„Mi-e frică, mi-e rușine“, mi-a spus.

„De ce ți-e frică și rușine de un sfânt și nu-ți este frică și rușine de mine?“ L-am întrebat. După câteva zile a mers și a găsit pe ascet în grădina sa vorbind cu un tânăr. În cealaltă parte alți patru tineri stătea și așteptau. Printre ei, Gabriel a găsit un loc unde să se așeze. Nu mai mult de zece minute mai târziu bătrânul a terminat discuția cu tânărul acela.

„Ce mai faceți, băieți?“, a întrebat el. „Ați servit un loukoumaki (un tip de dulciuri originar din Turcia făcut din zahăr numit și rahat)? Ați băut apă?“

„Vă mulțumim“, au răspuns ei cu o gratitudine convențională.

„Vino aici!“, a zis bătrânul către Gabriel, aducându-l deoparte. „Eu o să iau apa iar tu i-a cutia cu rahat, și vino aproape ca să-ți pot spune un secret: Este în regulă ca cineva să fie ateu, dar să aibă numele unui Arhanghel și să fie și ateu? E prima dată când întâlnesc așa ceva“.

Prietenul noastru aproape că a suferit un atac de cord când a auzit asta. Cum de îi știa numele? Cine îi spuse despre problema lui? Ce vroia de fapt bătrânul să-i spună?

„Părinte, pot să vorbesc puțin cu dumneavoastră?“ a întrebat, abia putând să mai spună ceva.

„Uite ce e, se întunecă. Ia cutia cu loukoumi, bea niște apă și mergi la cea mai apropiată mănăstire să rămâi peste noapte“.

„Părinte, vreau să vă vorbesc, nu se poate?“

„Ce vrei să-mi spui, băiatul meu? De ce ai venit?“

„Când m-a întrebat asta am simțit respirația deschizându-mi-se imediat“, mi-a spus. „Inima mi-a fost inundată cu credință. Lumea mea interioară a fost încălzită. Dubiile mele au fost soluționate fără niciun argument logic, fără nici o discuție, fără existența unui răspuns clar. Toate «dacă», «de ce», «dar» au fost măturate imediat și tot ce a rămas a fost «cum» și «ce va fi de-acum»“.

Ceea ce învățații nu au putut răspunde frământărilor sale, a putut face esența picurată de un sfânt, ce absolvise doar patru clase ale școlii primare. Sfinții au un foarte mare discernământ. Fac o operație asupra ta iar tu nu simți nici o durere. Îți fac un transplant fără să-ți deschidă abdomenul. Te ridică pe cele mai înalte înălțimi fără scări sau fără vreo logică lumească. Plantează credință în inima ta fără să-ți obosească mintea. (Mitropolitul Nicolae al Mesogaias și Lavreotiki)

Sursa: johnsanidopoulos.com; traducerea şi adaptarea: Lucian Filip

Municipiul Onesti are un frate in judetul Iasi si trei surori in Republica Moldova

  

1. Satul Onesti, parte din comuna Plugari, judetul Iasi., este situata la latitudinea  47,2852 longitudine 27,0717 si altitudinea de 100 metri fata de nivelul marii. Distanta directa pina in orasul Harlau este de cca. 20 km, iar pina in orasul Tg. Frumos este de cca. 45 km. Comuna Plugari are 3741 locuitori.

In acest sat s-a nascut Theodor Dimitrie Sperantia (n. 4 mai 1856— d. 9 martie 1929, Bucuresti) care a fost scriitor, folclorist, membru corespondent (1891) al Academiei Române. Dorin Marcel Theodor Sperantia (n. 28 februarie 1920, Cluj - d. aprilie 1997) care a trait si a murit in municipiul Onesti, judetul Bacau, este nepotul lui Theodor Dimitrie Sperantia, fiind la randul sau un deosebit om de cultură, muzicolog, artist fotograf, medic biolog.

2. Satul Oneşti, parte din comuna Oneşti, Raionul Hînceşti, este situata la latitudinea 46.8601 longitudinea 28.2513 si altitudinea de 55 metri fata de nivelul marii. Onesti are satul Strîmbeni in administrare. Conform recensamintului din anul 2004 populatia este de 1 259 locuitori, din care 83,56% romani, 9,93% ucraineni si 5,16% rusi. Distanta directă pîna în orasul Hînceşti este de 38 km, iar pîna în orasul Chişinău este de 69 km.

3. Satul Oneşti, parte din comuna Oneşti, Raionul Străşeni, este situata la latitudinea 47.2774 longitudinea 28.5543 si altitudinea de 89 metri fata de nivelul marii. Conform recensamintului din anul 2004 populatia este de 924 locuitori, din care 98,7% romani. In apropiere se afla Manastirea Tiganesti. Distanta directă pîna în orasul Străşeni este de 14 km, iar pina în orasul Chişinău este de 43 km.

4. Satul Oneşti, parte din comuna Zabriceni, Raionul Edineţ, este situata la latitudinea 48.0641 longitudinea 27.2722 si altitudinea de 168 metri fata de nivelul marii. Conform recensamintului din anul 2004 populatia este de 1196 locuitori, din care 97,32% romani. Distanta directă pîna în orasul Edineţ este de 11 km, iar pina în orasul Chişinău este de 205 km.

Pentru ca o familie trebuie sa fie intotdeauna unita, o infratire oficiala a municipiului Onesti cu aceste localitati este neaparat necesara.

Secretul succesului McDonald's: seful fara studii superioare

 

Intr-o economie globala in cadere libera, McDonald's o duce mai bine ca niciodata. Si ar duce-o la fel de bine daca nu ar fi criza. Asta pentru ca la carma se afla extraordinarul Jim Skinner, un manager fara facultate sau alte studii, care a inceput sa curate cartofi la McDonald's cand avea 16 ani.

De cele mai multe ori cand trebuie sa dea un interviu, Jim Skinner (66 de ani) o face din bucataria unui restaurant McDonald's oarecare, unde se afla in inspectie, verificand temperatura hamburgerilor sau culoarea cartofilor prajiti. Nu va imaginati ca Skinner este un micro-manager. Dimpotriva, el conduce de 7 ani unul dintre cele mai complicate businessuri din lumea, cu cifre absolut uriase. 33.000 de restaurante in 120 de tari, peste 1,5 milioane de angajati si un numar imens de parteneri, avand in vedere ca 80% din reteaua McDonald's este reprezentata de francize. Mai puneti si un lant de aprovizionare gigantic ce trebuie sa functioneze ca un ceas elvetian si o strategie de comunicare ce trebuie sa fie unitara si coerenta in toata reteaua.

De cand e Skinner CEO - nu uitati ca din 2008 lumea a intrat in criza - rezultatele McDonald's sunt mai bune ca niciodata. Compania a obtinut crestere in fiecare an, cel putin 5%, ajungand anul trecut la venituri de 24 mld. dolari. Si nu e vorba despre cresteri datorate extinderii: de 99 de luni consecutive McDonald's obtine vanzari mai bune pe aceeasi locatie luata in parte, acesta fiind cel mai important indicator in retelele globale de fast-food. De la medie de vanzari anuala de 1,6 mil. dolari pe locatie, in 2004, a ajuns la 2,4 mil. dolari. In cei 7 ani de domnie a lui Skinner, valoarea actiunilor companiei a crescut cu 250%.

Cum a fost posibil? Managementul simplu, militaresc, ce tinteste doar doua obiective: eficienta si performanta. Cand a fost numit CEO in 2004, putina lume auzise de el si, pentru ca nu vorbeste niciodata despre el, putina lume stie si azi. Jim Skinner provine dintr-o familie modesta si s-a angajat la 16 intr-un McDonald's dintr-un orasel pierdut in imensitatea Americii, Davenport, Iowa. Pe vremea aceea, angajatii curatau si spalau cartofii in locatie. A plecat apoi in armata si si-a incercat iarasi norocul la McDonald's la lasarea la vatra, devenind manager aspirant de magazin. De atunci si pana in 2004, carierea sa a avut o crestere liniara. Merita mentionata ca din 1992 s-a ocupat si de extinderea McDonald's in Europa de est, el fiind acela care a adus McDonald's si in Romania.

Foarte interesanta este si povestea numirii sale in fruntea mega-companiei. In 2004, McDonald's era condusa de alt veteran al companiei, Jim Cantalupo, care-l promovase de Skinner in pozitia de vicepresedinte. In timpul unei conventii a companiei, Cantalupo a facut un infarct si a murit. Imediat a fost numit CEO tanarul si carismaticul Charlie Bell. Dupa numai o luna, Bell a anuntat ca este bolnav de cancer si s-a retras. Neavand o alta solutie la indemana, actionarii l-au pus sef pe Skinner, un etern si foarte bun numarul 2. Un adjunct bun nu erodeaza autoritatea sefului si nu incearca sa-si asume el meritele, spune acum Skinner. Iar filosofia numarului 2 este si azi unul dintre principiile de management implementate in companie.

Sursa: Capital.ro

Anti-contra-împotrivă

 

     Am observat că tot mai mulți pravoslavnici își definesc lupta ca fiind anti-ceva, contra-cuiva, împotriva-nu-știu-cui și în general nu luptă „pentru” ci „contra”. Pentru cei care nu știu, aș vrea să fac totuși o precizare. Ortodoxia nu e o adunare de Gigi-contra. Cei care „fug de” în loc să „fugă spre” sunt în înșelare.

     De ce spun asta? E posibil ca la prima vedere, lupta împotriva dracilor să pară același lucru cu lupta pentru mântuire. Și totuși, nu este. A lupta împotriva păcatului, nu este același lucru cu a lupta pentru dobândirea virtuții. „Cum? Biserica nu luptă contra păcatului?”, aud pe cineva întrebând neîncrezător. Păi, răspunsul scurt ar fi „nu”. Biserica luptă pentru mântuire, pentru îndumnezeire. Așa cum spuneam și altă data, destul este a aprinde un chibrit pentru a alunga intunericul intr-o oarecare masura.

Scopul nu este de a alunga întunericul, totuși, ci de a face lumină. E drept că odată ce faci lumină dispare și întunericul dar modul de abordare este foarte diferit și, uneori, poate avea rezultate foarte diferite.

   Cel care fuge de întuneric, riscă de multe ori să se lovească de pereți și multe cucuie și vânătăi e posibil să primească. Pentru că fuga de ceva se poate face în multe feluri. Cel care vrea să facă lumină știe foarte clar ce anume are nevoie ca să-și împlinească scopul și poate ușor să gândească pașii pe care trebuie să-i urmeze pentru a-și împlini scopul propus.

   În câte direcții o poate apuca un om când fuge de un câine turbat? Poate alege orice direcție din 360 de grade, plus minutele și secundele care le subdivizează. Dar în câte direcții va alerga cel care vrea să ajungă în casă? Evident, spre casă. Iată de ce, e foarte ușor să pierzi direcția când fugi de ceva în loc să alergi spre ceva. Presupunând că sunt amândoi oameni cu înțelegere, e posibil ca rezultatul să fie același. Și totuși, riscul de rătăcire este foarte mare pentru cel care își propune să scape de câine în timp ce acela care își dorește sa ajungă în acasă și nu va pierde casa din ochi, nu trebuie decât să țină calea dreaptă.

   Vor spune unii că totuși Mântuitorul a alungat schimbătorii de bani și negustorii, luptând astfel contra negoțului în templu. Și totuși, a făcut aceasta pentru a reda templului scopul lui inițial. Acela de loc de rugăciune și de proslăvire a lui Dumnezeu. Nu a făcut bici de ștreanguri ca să lupte contra negustoriei și a negustorilor ci pentru a reda locașul de rugăciune scopului lui inițial. Nu de alta, dar avem sfinți care s-au ocupat cu negustoria. Iar sfinții, așa cum știm, sunt prietenii lui Dumnezeu.

   Iată de ce spun că deși mulți au impresia că se luptă lupta cea bună atunci când dau cu pietre, totuși se lasă ușor păcaliți de cei care au inteligență mult peste ceea ce numim genial și experiență care se numără cu miile de ani. Nu luptăm împotriva diavolilor ci ne luptăm să dobândim Împărăția. Nu ne luptăm aruncând pietre ci clădindu-le pentru a face casă în care să ne putem adăposti de cei ce le-ar arunca spre noi.

   www.serafimpantea.ro

Mândria de a fi oneştean

Înainte de 1989, Oneştiul era numit oraşul fără trecut, oraşul fără arhive. Totuşi există câteva repere din trecutul satului, comunei şi oraşului Oneşti, pentru care trebuie să fim mândri. Sunt evenimente deosebite, cu oameni deosebiţi, care au început la Oneşti:

În 1433 se naşte la Borzeşti, cel mai de seamă domnitor al Moldovei, Ştefan cel Mare şi Sfânt ( 1457-1504 ), care va construi aici, între anii 1493-1494, o frumoasă biserică cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Biserica este fără turle şi are 26 m lungime şi 10 m lăţime. 

În 1843 familia Aslan începe construcţia bisericii Sf. Nicolae din Oneşti. Catapeteasma bisericii va fi pictată de cunoscutul pictor Gh. Tattarescu (1820-1894), aceasta fiind prima sa lucrare de amploare.

Între anii 1881-1885 se realizează calea ferată Adjud – Tg Ocna, prilej cu care este construit la Oneşti podul peste Trotuş, de către renumitul inginer Anghel Saligny (1854-1925). « Podul Alb » din Oneşti este primul pod metalic dublu (feroviar şi rutier ) construit în Romania. Dimensiunile podului sunt: 150 m lungime şi 12,5 m latime.

La 25 decembrie 1917 este inaugurată la Oneşti prima Casă Naţională ( un precursor al Caselor de Cultură actuale ) din Regatul României, parte a unui fenomen cultural-social, adresat mediului rural, care va impulsiona întreaga ţară. Conducătorii acestei instituţii de cultură şi educaţie naţională au fost preşedintele fondator col. Ion Manolescu şi preşedintele cultural ( un adevărat apostol ), marele matematician Gheorghe Ţiţeica. Casa Naţională de la Oneşti  « un templu pentru primenirea vieţii rurale, menit să lucreze la formarea oamenilor de nădejde » era o construcţie din lemn care avea o sală de sfaturi şi teatru ( cinematograf ), o sală de bibliotecă şi citit, baie, un pavilion de horă, popice, aparate de gimnastică şi diferite jocuri pentru adulţi şi copii.

Pe 12 noiembrie 1961 se naşte la Oneşti, prima mare gimnastă a Romaniei, Nadia Comăneci, supranumită Zeiţa Olimpiadei de la Montreal – Canada ( din 1976 ), unde a primit şapte note de 10 şi a câştigat aurul la individual compus, paralele şi bârnă.

Din anul 1968, sosiţi de pretutindeni pentru a lucra pe Platforma Petrochimică Borzeşti, locuitorii noului municipiu Oneşti încep să se simtă «oneşteni » cu adevărat. În acea perioadă Oneştiul era oraşul cu cel mai mare număr de intelectuali, la mia de locuitori, din ţară. Dintre aceşti intelectuali s-au evidenţiat în timp, până în prezent, oameni care fac cinste oraşului nostru.

De anul acesta, la împlinirea a 44 ani de când oneştenii aparţin Oneştiului şi 23 ani de la Revoluţia din 1989, cred că locuitorii oraşului nostru sunt pregătiţi să facă, din nou, lucruri mari prin oamenii săi deosebiţi. Începutul a fost făcut deja graţie simţului civic al oneştenilor, care au ales un nou primar şi un nou consiliu local. Restul stă în puterea noastră să facem şi la nevoie, cu mândria noastră de oneşteni, să impunem aleşilor noştri să se facă.

BLESTEM DE OM SĂRAC

de Dan Puric

Din balegi şi din cuib de cuci,

Răsar ca viermii, politruci

Şi din haznalele de bani –

Costume negre cu şnapani,

Viteji ca musca la arat!

Şi ne-aţi minţit şi ne-aţi furat,

Şi-aţi pus pe noi şi jug de boi!

Blestem, blestem, blestem pe voi!



Murdari în suflet şi în gând,

Cu ghearele averi strângând,

Din flote, fabrici şi uzine,

Voi aţi lăsat numai ruine!

V-aţi gudurat pe lângă clerici

Cu mânăstiri şi cu biserici

Şi vile v-aţi făcut, de soi...

Blestem, blestem, blestem pe voi!



Voi v-aţi trădat şi între fraţi,

Ca voi, şi viermii-s mai curaţi.

Aţi dărâmat şcoli şi spitale

Ca să vă fie vouă moale

Şi v-aţi brodit şi parlamente

Din licheluţe repetente.

Şi ne-mproşcaţi doar cu noroi!

Blestem, blestem, blestem pe voi!



Aţi omorât orice dreptate,

Aţi jecmănit tot ce se poate,

Guvernul vostru cu miniştri

E-o adunătură de sinistri,

Batjocura şi umilinţa

Au mai rămas la voi credinţa?

Ghiolbani de jafuri şi gherțoi,

Blestem, blestem, blestem pe voi!



Aţi sărăcit o ţară-ntreagă,

Nici dracul să nu o mai dreagă

Şi din privatizări cu fumuri

Aţi tot lăsat lumea pe drumuri!

Dar cum să faceţi voi vreun drum

Când urma voastră e doar scrum?

La tâlhării vă strângeţi roi!

Blestem, blestem, blestem pe voi!



Blestemul greu să vă lovească,

Doar bube rele să vă crească,

Ochii să îi aveţi ca napul

Şi să vă roadă viermii capul!

Să putreziţi toţi prin palate,

Toţi spulberaţi să fiţi în toate

Şi să aveţi doar oase moi!

Blestem, blestem, blestem pe voi!

Filocalia de la Frasinei: Avva Ghelasie

  

Parintele Ghelasie de la Frasinei s-a nascut in ziua de 18 martie 1944, in judetul Valcea, in apropierea vetrelor monahale de la Cozia, Turnu si Stanisoara, ca fiu al preotului Gheorghe si al preotesei Marcela. La vreme, l-a cunoscut pe parintele Arsenie Praja, langa care a si ucenicit, imbratisand cu toata inima nevointele monahale pustnicesti. In anul 1973, cuviosul Ghelasie a intrat in obstea Manastirii Frasinei, unde s-a nevoit pana in ziua de 2 iulie 2003, cand a trecut la Domnul.

La varsta de 59 de ani, dupa mai bine de treizeci de ani de nevointe duhovnicesti, parintele Ghelasie a trecut Pragul Vesniciei in vremea rugaciunii, in gest de Inchinare, in taina chiliei, cu icoana pe piept si mintea treaza, in timp ce un ucenic ii citea, la rugamintea sa, Acatistul Acoperamantului Maicii Domnului.

Filocalia de la Frasinei: Avva Ghelasie Isihastul

"Daca noua, ca oameni, ni se cere sa iubim din toata fiinta, aceasta este pentru ca si Dumnezeu ne iubeste din toata fiinta."

"Tine-te tare, fii rabdator, suferinta si boala sunt in Taina Crucii; stai cu nadejde neclintita in Dumnezeu, in aceasta rastignire vie. Sunt si multe pacate si tare ale neamului, care isi cauta arderea in focul bolii si al suferintei la urmasi, dar, in inchinarea si rastignirea vie a voirii, lucreaza puterea lui Dumnezeu, spre mantuire."

"Lucrurile cu adevarat mari nu se vand si nu se cumpara."

"Sa te rogi din toata fiinta, din toate ale tale, din toata masura neputintelor si a slabiciunilor tale. Arunca-le pe toate spre Hristos, zvarle-le in focul inchinarii. Inchina-le pe toate lui Hristos, sa le prefaca dupa cum stie El. Intoarce-I lui Dumnezeu darul, cu inchinare deplina, ca sa primeasca pecetea harului. Tot ce iti iese in cale, gand, lucru, om sau altceva, inchina-l cu duhul si liturghiseste darul pe care l-a gandit Dumnezeu cand ti l-a scos in cale."

"Lasarea in voia lui Dumnezeu, starea ca inaintea lui Dumnezeu si pomenirea de Dumnezeu sunt cuprinse in inchinare. Spre a rodi, darul cheama un raspuns liturghisitor. Inchinarea este a omului, darul este al lui Dumnezeu."

"Roaga-te cat mai mult. Roaga-te nu numai cu gura, ci si cu ochii si cu urechile, cu mainile si cu picioarele, din toata fiinta si puterea, ca toate ale tale sa le aduci inaintea lui Dumnezeu."

"Fiecare trebuie ca, in locul in care este, sa se aduca pe sine si pe cei din jur, toate, in dar lui Dumnezeu, in chip tainic, si acest Ritual al neincetatei inchinari si liturghisiri a voii lui Dumnezeu va incepe sa arda pacatul."

"Odata intrat in vapaia focului dumnezeiesc, al lepadarii-arderii de sine si a lumii in focul inchinarii, nu mai poti da inapoi, caci focul dumnezeiesc nu se mai poate stinge, e ca un legamant ce nu se mai poate rupe, ci ramane in om, fie spre luminare-iconizare a lumii in asemanare cu chipul iubirii dumnezeiesti, fie spre vesnica remuscare-regret-iad al deznadejdii."

"Sa rabzi, cu multumire si tarie neclintita, stand intr-un loc (familie, serviciu, chilie), nemiscat in inchinarea cea catre Domnul, aduce cu sine un foc al prefacerii care incepe sa-i stimuleze-angajeze, intr-un anume fel, pe toti cei din jur."

"Sfintii le aduc pe toate in focul inchinarii catre Dumnezeu, rabdand toate ca pe o crucificare vie. In urma rabdarii lor, duhurile rele fug ca si arse, multi oameni rai si razvratiti se intorc la Domnul, se lumineaza, se tamaduiesc de boli trupesti si sufletesti, iar insusi trupul sfintilor, cel impovarat de suferinte si boli, precum si de neputintele oamenilor pentru care isi pun sufletul, se stinteste, impartasindu-se de harul nestricaciunii."

"Taticule, iti dau canon sa fii vesel!"

"Ce sa-i faci, fiule, noi, astia de astazi, suntem slabanogiti, nu ne mai putem lupta cu pacatul. Dar, sa nu stam in pacat, sa fugim si noi la milostivirea lui Dumnezeu si a Maicii Domnului. Sa nu te lupti tu, ci alearga la milostivirea lui Dumnezeu. Sa te tii strans de Biserica. Apoi, fa si tu Paraclisul Maicii Domnului, Acatistul Maicii Domnului, aprinde candela la icoana si putina tamaie si, fiule, evita mancarurile excitante si explozive."

"Evita sa amesteci tot felul de mancaruri, ca se produc niste arderi nocive si hranesc patimile. Incearca sa mananci cat mai simplu si, daca se poate, mai nefiert, si sa fie mancare curata. Mai mult. Prin mancaruri amestecate, gustul insusi se poate mult mai usor deforma, alunecand dinspre bucuria impartasirii inspre pofta."

"Se zice ca ispitele vremurilor de pe urma sunt asa mari si oamenii asa slabanogiti, ca ei nu mai pot lupta direct cu ele, ci, ca bolnavii, doar prin inchinare, prin lasare in grija medicului Hristos, sa ne vindece asa cum numai El stie."

"Cel mai mare dar pe care omul il poate aduce lui Dumnezeu nu sunt gandurile sau sentimentele, ci este insasi vointa sa."

"Cel mai important canon (la Spovedanie) e sa nu mai faci."

"Omul este deasupra timpului. Masura timpului la om e vesnicia, nu graba asta de a face lucrurile, care strica mintea."

"Ce te invata Dumnezeu, in camara ta, nu te invata nimeni. Daca stai in chilia ta si lucrezi mult, te va invata Dumnezeu ce sa faci si cum sa faci, de te vei minuna."

"Daca te obisnuiesti sa te duci pe la duhovnic fara sa fi pus, macar ca straduinta, nimic in practica, cu uneori doar din curiozitate si nu din nevoie sincera si fierbinte, te strici si te slabanogesti, te sprijini pe om, iar nu pe harul lui Dumnezeu, care il sprijina pe duhovnic."

"O icoana devine din ce in ce mai frumoasa, harul lui Dumnezeu se revarsa din ce in ce mai mult prin ea, cu cat icoana este mai "rugata", cu cat Chipul lui Dumnezeu este, prin mijlocirea ei, mai cinstit si mai inchinat."

"Marea ispita si provocare a vremii noastre este confortul, acumularea. Omul nu mai vrea sa stie de taina saraciei, care-l duce spre Hristos. Putem pierde totul, numai pe Hristos sa nu-L pierdem si, in lumina Chipului Lui, vom fi vii. Frumusetea Lui mantuitoare, ce se afla cu nevointa si jertfa, sa n-o inlocuim cu estetica confortului."

"Trebuie sa inveti a iubi Saracia, s-o primesti cu multumire, ca pe un dar de la Dumnezeu. Nu-ti fie teama de saracie, ca are grija Dumnezeu, iar saracia e o mare comoara pentru cine o pretuieste si o imbraca in linistea lui Hristos. Iubirea de saracie, saracia cu duhul, inclina balanta dorintei inimii spre nevoile duhovnicesti-fiintiale ale omului. Virtutea primirii cu multumire a saraciei gateste calea Domnului, domolind umflarile mandriei, poftei, maniei si inchipuirii, chemand acea chenoza (micsorare de sine) in care harul lui Dumnezeu lucreaza cu putere."

"Romania este o tara saraca, dar aici e si o mare taina - Saracia. Aceasta e darul lui Dumnezeu, pe care ni l-a dat noua, daca il constientizam si il lucram. Taina ca, intr-o societate in care se inmultesc nevoile artificiale, false, care acopera insusi Chipul Omului, acesta isi poate micsora nevoile, bucurandu-se in Domnul si multumindu-se cu putin, dar acel putin primindu-l ca dar-impartasire."

"Calea Domnului e plina de necazuri, dar tocmai acestea intorc pe omul launtric, chipul omului cu fata spre Dumnezeu, il fac constient de nevoia intima a "hranirii" celei spre fiinta, cu Painea vietii si harul dumnezeiesc."

"Cand esti manios si patimas, in loc sa te descari, cere iertare, macar si formal, ca sa imblanzesti fiarele patimii ce cauta sa te sfasie."

"Mare e taina tacerii care opreste dezbinarea si caderea in stricaciunea pacatului, a neiubirii. Sa-ti asumi tu insuti vina ta si a celuilalt, dar sa nu le diseci in toiul ispitei, sa nu te fixezi la ele, si sa le arunci in focul inchinarii tacute si rabdatoare, ca sa arda si sa crape dracul maniei din tine."

"Barbatul tine stabilitatea in casa. Femeia are alta mare taina, a nasterii. Barbatului nu i se cere neaparat sa actioneze cu cuvantul, ca sa opreasca tulburarea, si oricum, nu prin duritate si impunere fortata, care genereaza reactii distructive, ci prin blandetea si barbatia sa, chiar tacuta, si, mai presus de toate, prin legatura sa vie cu Hristos. Prin purtarea intru cunostinta a Chipului Fiului, barbatul o echilibreaza pe femeie."

"Desfranarea asta ia mintile omului. Sa nu mai faci, in primul rand, si sa alergi la milostivirea lui Dumnezeu."

"Copiii handicapati au destin de mucenicie, suporta chinuri mucenicesti. Copiii nascuti fara cap si cu orice handicap asuma pacatele mostenite. Dumnezeu ingaduie ca, prin aceasta mucenicie, sa se mantuiasca copiii si sa lucreze spre iertarea parintilor. Cine se atinge de un copil bolnav, se atinge de Insusi Hristos."

"Sa strigam ca niste prunci mici dupa ajutorul dumnezeiesc. Sa-L chemam cu lacrimi pe Cel ce ne-a dat fiinta, sa ne schimbe asa cum numai El stie. Sa nu contenim strigarea pana nu aflam mangaierea harului, care preface intristarea in bucurie."

"Noi, cei de astazi, cu credinta imputinata, primim mai greu legile morale asa, ca ascultare neconditionata de cunoasterea ratiunii (sensului) lor. Ca sa intelegem ce este pacatul, trebuie sa ne raportam clar si hotarat la Chipul Omului (Iisus Hristos)."

"Prima inima isihasta este inima Maicii Domnnului."

"Adevaratul crestin nu se "asociaza" cu nimeni, nu se asimileaza pe sine nici unui grup limitat de interese, fie ele pretins duhovnicesti, ci numai Bisericii, Trupului lui Hristos. Iubirea nu cauta la fata omului, nu este orientata de interese, intru care se naste lupta si dezbinare."

"Adevaratul crestin pastreza in inima singuratatea cu Hristos, care nu este izolare, ci liturghisire in Altarul inimii a insasi iubirii dumnezeiesti, intru care infloreste si orice deschidere iubitoare catre aproapele. Aceasta singuratate cu Domnul, acest monahism launtric este specific chipului crestin de a vedea toate iconic, adica, mai intai de toate, prin raportare la Chipul lui Hristos."

"Sa ramai acolo, cum vrei sa se schimbe ceva, daca nu isi poarta fiecare cu barbatie crucea pe care i-a dat-o Dumnezeu. Nu te interesa prea mult de ce fac ceilalti si, mai ales, nu raspunde la provocari, tine-ti cu canonul de ascultare si ritualul de rugaciune si inchinare cu strictele, ca pe legamantul starii impreuna cu Dumnezeu."

"Cand te mai batjocoreste sau isi rade de tine cineva, taci si fa-i in taina metanie (iertare), priveste numai la chipul lui bun, fara adaosul pacatului. Ce treaba ai tu cu prostiile din jur, cauta sa fii tu om serios si la locul tau. Nu raspunde la provocari, lasa in grija Domnului ce te depaseste, nu fii curios, cauta sa fii cat mai mult (singur in inima ta) cu Dumnezeu."

"Prin iubirea de Dumnezeu sa se nasca si iubirea de aproapele, iar nu invers, ca dragostea omoneasca este azi amestecata si otravita cu memorialul pacatului, si nu mai poate sa nasca in chip firesc iubirea de Dumnezeu."

"Sa faci tu, mai intai, ce nu poate sa faca altul."

"Daca te scoli noaptea, te poti aseza si fratia ta putin la rugaciune."

"Domnul iconomiseste in multe randuri si in multe chipuri mantuirea tuturor, revarsandu-si iubirea Sa peste toti, buni si rai. Noi nu vedem decat o mica parte din tainele iconomiei dumnezeiesti si, de multe ori, a judeca doar dupa cat cuprindem, neluminati de har, ne conduce al judecati gresite."

"Sa te opresti de cateva ori, in cursul zilei, inaintea icoanei, sau, daca esti la serviciu, acolo unde esti, in gest de inchinare catre Dumnezeu. Chiar daca esti foarte ocupat, sa faci aceste mici si tainice opriri, fie si doar pentru cateva clipe, ca sa te linistesti si sa te "incarci". Chiar si scurte cum sunt, opririle in inchinare si rugaciune sunt mici laude, care trezesc si pazesc cinstiinta si vointa liturghisitoare, odihnesc harul, care ne reface vlaga, potolind aprinderile si scurgerile de energie sufletesti si trupesti."

"Cei rai si cei buni trebuie sa stea impreuna, sa se inteleaga cumva, acasa, la serviciu, peste tot. Cei cu ravna duhovniceasca stau in mijlocul celorlalti, nestiuti de nimeni, si se roaga in taina si Dumnezeu lucreaza prin ei. Si asa, fara sa se bage de seama, Domnul schimba raul in bine. Aici e marea taina, ca Dumnezeu asteapta pana la sfarsit si cei rai se pot intoarce in ultimul ceas."

"Cu o rugaciune curata, inaltata catre Hristos, sfintii au scos pe aproapele din iad. Important e sa pui intre tine si celalalt pe Hristos, ca El este Calea de la inima la inima."
"Trebuie sa inveti sa traiesti cu raul, sa-l iubesti, ca daca te lupti cu el, il alimentezi, insa daca il iubesti (daca il scufunzi in iubirea si lumina lui Dumnezeu), il distrugi, moare. E o lupta rafinata in care trebuie sa lucrezi cu intelepciune, nu trebuie sa alimentezi raul in nici un fel si, pentru aceasta, nu trebuie sa intri in contradictii si dispute."

"Taina e ca, desi in lume e multa murdarie, te poti pastra in curatie, daca esti cu Hristos, ca raza ce atinge toate, dar nu se murdareste de nimic."

"Revolta e inspirata de la diavol."

"In tot ceea ce faci, sa te misti ca in Biserica."

"Sa va tineti strans de Biserica, ca lumea se tine prin Biserica, prin Liturghie, prin sfinti."

"Vor fi multi monahi in alb care, traind in lume, se vor sfinti."

"Astazi, numai cei ce zidesc pe Hristos nu se clatina si nu se smintesc, ca ei cauta impartasirea cu Dumnezeu, care lucreaza peste si prin toate neputintele omenesti. Iti trebuie multa credinta si smerenie, sa primesti iertare (Spovedanie) si sa te impartasesti din mana unui preot (considerat) nevrednic, decat din mana unuia recunoscut de toti ca sfant."

"Ascultarea inseamna sa te smeresti oricat de mult, sa iei asupra ta tot pacatul, toata robia, dar nu si erezia, necredinta, hula, ca ascultarea nu poate cere ceea ce ne desparte de Dumnezeu. Chipul lui Dumnezeu este cea mai mare comoara a omului si cine-L falsifica sau Il deformeaza, pierde totul. Sfintii mergeau pana la moarte pentru pazirea acestui Chip, a dreptei credinte."

"Noi vrem sa facem revolutii peste noapte si suntem mereu dezamagiti. Primul lucru e sa fim cu Hristos, ca numai asa nu ne clatinam la fiecare adiere a ispitei. Lucrurile lui Dumnezeu se fac in multa asteptare, se cresc in taina."

"Vine un timp cand numai smerenia si dragostea conteaza, pe ele trebuie sa lucrezi. Rostul suferintei este dumnezeiesc, ne pregateste de trecere, ne apropie de Hristos, ne descopera, prin aparenta lipsire de daruri, cine suntem noi, cat de putina iubire am intrupat. Sa pazim, deci, smerenia, dragostea de Dumnezeu si de aproapele, caci, in fata bolii si a mortii raman smerenia si iubirea, celelalte daruri intorcandu-se la Dumnezeu."

"Pomeniti-ne,  Parinte!
Cum sa nu, fiule. Pomeniti-ma si voi, in rugaciunele voastre."

Material selectat de Teodor Danalache - - www.crestinortodox.ro,    din consemnari ale lui Florin Caragiu